Transnistria 1941-1944. Adevărul din testimonii, vol. 1: Viaţa sub guvernământ românesc
35,00 lei
Descriere
Chiar dacă guvernarea românească în Transnistria a constituit subiectul mai multor lucrări, considerăm ca fiind necesară publicarea documentelor păstrate în arhive, referitoare la preluarea administrării și exploatării economice a Transnistriei, precum și a activității Guvernământului Transnistriei, în perioada 1941-1944, ca instrument de cercetare pentru istorici, dar și pentru publicul interesat de subiectul în sine.
Necesitatea editării acestui volum de documente rezidă în informațiile și concluziile contradictorii reieșite din lecturarea lucrărilor care tratează subiectul în discuție, situație ce creează confuzii și nedumeriri publicului cititor, astfel că oferirea izvoarelor primare exclude orice fel de inadvertențe referitoare la problematica în discuție.
De asemenea, prin documentele selectate am urmărit să transpunem cititorul în atmosfera vremii, astfel încât să perceapă în mod personal desfășurarea vieții sociale, economice, culturale etc. din Transnistria, precum și a condițiilor speciale și nesigure în care administrația românească a condus regiunea. (Voicu Marin)
Informații suplimentare
An apariție | 2024 |
---|---|
Autor | |
Format | 17×24 cm |
ISBN | 978-973-32-1334-5 |
Pagini | 440 |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.