Salonul de carte POLEMOS, ediţia a XV-a

 

În perioada 16-19 octombrie 2019, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, va avea loc cea de-a XV-a ediţie a Salonului de carte „Polemos” – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare, eveniment prin care Editura Militară marchează an de an Ziua Armatei României.

Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă, între orele 11:00 şi 13:00. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 16 octombrie, la ora 13:00.

Salonul de carte „Polemos” este organizat – sub patronajul Comandamentului Logistic Întrunit – de Editura Militară, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Militari, având ca parteneri: Cercul Militar Naţional, Biblioteca Militară Naţională, Societatea Editorilor din România și Amplus International Ltd.

Partener media: Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.

La această ediţie participă: Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Editura Detectiv Literar, Editura UZP, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Eurodidactica, Revista „Gândirea Militară Românească”, Editura Fundaţiei Speteanu, Editura Hasefer, Revista „Historia”, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Editura Mica Valahie, Editura Miidecărţi, Editura Militară, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Editura RAO, Editurile Semne–Artemis, Editura Top Form, Tritonic, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Societatea Editorilor din România, Societatea Scriitorilor Militari, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Trustul Editorial Orizonturi, Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale şi Historia Rediviva.

În cadrul salonului de carte, vor fi lansate lucrări nou-apărute, pe teme de istorie, politici şi strategii de securitate, studiul conflictelor etc., prezentate de personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti.

Intrarea este liberă.

Înarmaţi-vă cu cărţi!

 

 

PROGRAMUL LANSĂRILOR

 

Miercuri, 16 octombrie

11:00 – Deschiderea Salonului.

13:00 – Deschiderea oficială a Salonului.

13:15 – Lansare de carte la Editura Academiei Române, Editura Militară: Sub semnul Marii Uniri. Campaniile armatei române pentru întregirea țării. 1919-1920, autor Dumitru Preda. Vor vorbi: Ion Constantin, Constantin Hlihor, Dumitru Preda.

14:00 – Lansare de carte la Editurile Semne-Artemis: România la Conferinţa de Pace de la Paris 1919-1920, autor Dumitru Preda. Vor vorbi: Ion Constantin, Constantin Hlihor, Ştefan Dulu, Dumitru Preda.

15:00 – Lansare de carte la Editura Militară: În slujba inimii. O jumătate de veac de excelență la Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei „Academician Vasile Cândea”, coordonator Ionel Droc. Vor vorbi: Ion Țintoiu, Ionel Droc.

17:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Limbajul militar (daco-)roman. Influenţa sa asupra limbii şi istoriei poporului român (ediţia a treia), autor Cristian Mihail. Va vorbi Ira Mihail.

 

Joi, 17 octombrie

11:00 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura PIM: Ţărmul unui vis (poezii), autoare Garofiţa Jianu. Va vorbi Garofiţa Jianu.

11:10 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Muzeului Naţional al Marinei Române: Anuarul Muzeului Marinei Române 2018, Tom XXI. Va vorbi Andreea Atanasiu-Croitoru.

11:20 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Muzeului Naţional al Marinei Române: Dunărea şi Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, relaţii politice şi diplomatice (Vol. VI), coordonator Andreea Atanasiu-Croitoru. Va vorbi Andreea Atanasiu-Croitoru.

11:30 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Muzeului Naţional al Marinei Române: Muzeul Naţional al Marinei Române – 50 de ani de existenţă: 1969-2019. Monografie, coordonator Andreea Atanasiu-Croitoru, autori: Marius Laurenţiu Rohart, Andreea Atanasiu-Croitoru, Silvia Ioniţă, Tanţa Măndilă şi Dan Dragoş Sichigea. Va vorbi Andreea Atanasiu-Croitoru.

11:40 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrânˮ: Tradiţie. Profesionalism. Aventură, autori: Mihaela Zabolondi, Mariana Păvăloiu şi Octavian Tărăbuţă. Vor vorbi: Mihaela Zabolondi, Mariana Păvăloiu.

12:00 – Lansări de carte la Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria”, Editurile Sfera, Editgraph, PIM: Omagiu eroilor judeţului Vaslui, autori: Constantin Chiper, Nicolaie Mihai, Mircea Fitcal; Patria înainte de toate. Contribuţia vasluienilor la Marea Unire, autori: Constantin Chiper, Miluţă Moga, Mihai Cristian-Şelaru; Ioan Costăchel – Aşa cum a fost. Amintiri (1905-1921), ediţie îngrijită de Dumitru Stavarache, Maria Stavarache-Zaharia, Teodor Vasiliu; Kaalay! Kaalay! Voluntari la Mogadiscio, autor: Cristian Crâmpiţă. Vor vorbi: Visarion Neagoe, Grigore Buciu, Aurel Pentelescu, Liviu Vişan, Dumitru Roman.

13:00 – Lansare de carte la Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol Iˮ: Rolul intelligence-ului în prevenirea conflictelor şi managementul crizelor, autoare: Sînziana-Florentina Iancu. Vor vorbi: Teodor Frunzeti, Alin Crivineanu, Sînziana-Florentina Iancu.

15:00 – Prezentare la Eurodidactica: panourile interactive din seria România Întregită – Primul Centenar, autor: Rodica Ursu Naniu. Vor vorbi: Ion Giurcă, Ion Constantin, Doru Dumitrescu, Mihai Manea.

16:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Trei luni în Pocuţia: acţiuni ale Diviziei 8 Infanterie (23 mai-24 august 1919), autor Ion Giurcă. Vor vorbi:  Gabriel C. Bârtaș, Ion Giurcă.

17:00 – Lansare de carte la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei: Euroregiuni de cooperare transfrontalieră ale României, autor: Vasile Bogdan. Va vorbi autorul.

18:00 – Lansări de carte la Editura Top Form: Războiul transpersonal, Aplicabilităţi militare ale stărilor amplificate ale conştiinţei în războiul transpersonal şi Transpersonal WAR, autor Aliodor Manolea. Vor vorbi: Stan Petrescu, Lucian Stăncilă, Aliodor Manolea.

18:30 – Lansări de carte la Editura Top Form: Solilocvii 4, Solilocvii 5, autor Constantin Vlad. Vor vorbi: Nicolae Ecobescu, Sergiu Tămaş, Corneliu Vlad.

 

Vineri, 18 octombrie

11:00 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Teofil: Submarinul, Vol. 1. Evoluţia submarinului (din cele mai vechi timpuri până în anul 2010), autor Constantin Rusu. Va vorbi autorul.

11:30 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura NextBook: Viceamiralul Petre Zamfir. Veteran de război submarinist – Salvatorul Bricului ,,Mircea” – Biscaya, 1956, autor Ioan Damaschin. Va vorbi autorul.

12:00 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Lambert Academic Publishing: Romanian submarines in the nets of the Soviets. Military operations into the depths of the Black Sea (1941-1944), autor Florian Bichir. Va vorbi Marian Moșneagu.

12:30 – Lansare de carte la Editura Militară: Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar „Mihai Viteazulˮ, autor Marian Moșneagu. Vor vorbi: Florian Bichir, Marian Moșneagu.

13:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Amintirile unui amiral, autor Alexandru Constantinescu. Vor vorbi: Alexandru-Silviu Popescu, Marian Moșneagu.

13:30 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura TipArg: Războiul văzut de soldați (1916-1919), autor Nicolae M. Balotă. Vor vorbi Gheorghe Păun, Marian Moșneagu.

14:00 – Lansări de carte la Editura Detectiv Literar: Cu umbrela prin ploile acide, autor Valeriu Valegvi,

Ostrov, autoare Florentina Loredana Dalian. Vor vorbi Florin Dochia, Dorel Vidraşcu.

14:30 – Lansări de carte la Editura Detectiv Literar: Frenezii de împrumut, autoare Luiza Cala, Ferestre către amintiri, autor Octavian Moşescu. Vor vorbi Marian Nencescu, Dorel Vidraşcu.

15:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Sub lupa destinului, autor Eugen Laurian. Vor vorbi: Bogdan Aurescu, Eugen Laurian.

16:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Spioni, spioane şi dandanale în România războinică (1916-1919), autor Alin Spânu. Vor vorbi: Robert Stănciugel, Remus Nica, Alin Spânu.

17:00 – Lansare de carte la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989: 1848-1989: de la primul la noul ’48, autor Adrian Niculescu. Vor vorbi: Gelu Voican Voiculescu, Ion M. Ioniță, Bogdan Bucur, Adrian Niculescu.

18:00 – Lansare de carte la Editura Detectiv Literar: Ipostaze ale scrisului românesc actual, autoare Mioara Bahna. Vor vorbi Maria Evelyne Croitoru, Dorel Vidraşcu.

 

Sâmbătă, 19 octombrie

12:45 – Festivitatea de închidere a Salonului de carte „Polemos”, ediţia a XV-a.