Românii după „Marele Război”. Anul 1920. Documente, impresii, mărturii

30,00 lei

Adaugă la lista de dorințe
Adaugă la lista de dorințe

Descriere

Volumul de față, al doilea din seria Românii după „Marele Război”, este dedicat anului 1920, un an al cărui punct de reper îl constituie semnarea celor două tratate care au consfințit granițele României Mari: tratatul cu Ungaria de la Trianon şi cel privind recunoaşterea de către Marile Puteri a unirii Basarabiei cu România. Anul 1920 a cuprins însă şi alte evenimente de referință care au modelat constructul militar, politic şi socio-economic românesc postbelic. Ca atare, selecția documentelor a urmărit să ofere o perspectivă cât mai cuprinzătoare asupra unor dosare cu deosebire importante pentru evoluția istorică a României în perioada interbelică. Sperăm că am reuşit să oferim cititorului tabloul cuprinzător al unei epoci de speranță, dar şi de mari încercări în istoria românilor, care a fost marcată de decizii importante şi de consecințele lor pe termen mai scurt sau mai lung. Având în vedere interesul cu care au fost primite celelalte volume, sperăm că şi acesta, consacrat celui de-al doilea an de după încheierea Marelui Război, va atrage atât atenția specialiștilor, cât şi a celor pasionați de istorie, pentru înțelegerea unui etape care a marcat profund efortul de întregire națională şi recunoaştere internațională a unirii. Este meritul echipei de cercetători din cadrul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, care a reuşit, pe parcursul ultimilor ani, să aducă la lumină noi mărturii şi dovezi documentare relevante pentru înțelegerea istoriei României şi a rolului armatei române în anii „Marelui Război”, precum şi în anii zbuciumați care au urmat încheierii acestuia. (Carmen-Sorina Rîjnoveanu)

Informații suplimentare

An apariție

2022

Autor

Format

17×24 cm

ISBN

978-973-32-1268-3

Pagini

580

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

QR Code

QR Code