România în timpul Primului Război Mondial. Mărturii contemporane, vol. 1
27,00 lei
Stoc epuizat
Descriere
Ţinând seama de toate aprecierile expuse mai sus şi de dorinţa firească de a oferi atât specialiştilor, cât şi publicului larg un plus de informaţii, care să îmbogăţească şi să nuanţeze cunoaşterea şi înţelegerea acestui moment crucial al evoluţiei României în secolul al XX-lea, într-o viziune largă, europeană şi universală, autorii şi-au îndreptat eforturile spre pregătirea unei serii de patru volume cuprinzând mărturii documentare, străine şi româneşti, parte inedite, parte traduse şi publicate pentru prima oară în limba română, sub titlul România în timpul Primului Război Mondial. Mărturii contemporane.
În acest prim volum, axat pe problematica anilor 1914-1916, am acordat prioritate memorialisticii străine, scrierilor aparţinând preşedinţilor, Premierilor, miniştrilor Afacerilor Străine, şefilor militari sau diplomaţilor acreditaţi în România sau Rusia atât din ţările Antantei, cu care România a fost aliată, cât şi din tabăra Puterilor Centrale: Raymond Poincaré, mareşalul Joseph J.C. Joffre, Charles de Beaupoil, conte de Saint-Aulaire şi Maurice Paléologue (Franţa); David Lloyd George, mareşalul William Robertson şi Winston S. Churchill (Marea Britanie); Serghei D. Sazonov şi generalul Iuri N. Danilov (Rusia); feldmareşalul Paul von Hindenburg şi generalul Erich von Falkenhayn (Germania); Stephan Burián şi feldmareşalul Conrad von Hötzendorf (Austro-Ungaria). La aceştia am adăugat cunoscuta luare de poziţie a lui Ion I.C. Brătianu în Parlamentul României, la 16 decembrie 1919, excepţională sinteză a concepţiei şi raţiunilor care au condus politica românească în intervalul istoric de referinţă, cuvântarea generalului de brigadă Dumitru Iliescu, Secretarul General al Ministerului de Război şi apoi subşef (şef) al Marelui Cartier General, până în decembrie 1916, rostită în Senatul României în anul 1924, privind pregătirea militară a armatei şi ţării în timpul neutralităţii, precum şi preţioasele însemnări privind negocierile cu Antanta ale lui Constantin I. Diamandy, colaboratorul cel mai apropiat, alături de Ion G. Duca, al lui Ion I.C. Brătianu.
Informații suplimentare
Autor | |
---|---|
ISBN | 978-973-32-1178-5; 978-973-32-1179-2; |
Pagini | 360 |
Format | 15 x 23 cm |
An apariție | 2020 |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.