Crearea unei armate populare
16,00 lei
Descriere
O perspectivă franceză supra evoluţiei forţelor armate române de la 23 august 1944 până în 1975
Christophe Midan face o muncă de istoric. Aduce în atenţie surse noi şi analizează critic studiile anterioare. Printre aceste surse, foarte preţioase sunt rapoartele ataşaţilor militari francezi aflaţi la post la Bucureşti. Studiul autorului determină renunţarea la stereotipurile de care s-a folosit regimul naţional comunist al lui Ceauşescu, în special acela al unei mici, dar curajoase Românii, cvasiindependente de Moscova: opera lui Christophe Midan aruncă o lumină nouă asupra locului României în cadrul Pactului de la Varşovia, care a luat fiinţă în 1955.
Datorită unor astfel de lucrări de o excepţională calitate, treptat, realitatea concretă, ambiţiile, tăcerile şi manipulările societăţii comuniste devin mai uşor de descifrat. Trecerea de la statutul de armată aliată a Germaniei lui Hitler la acela de armată nouă a unei noi democraţii populare reprezintă un moment important, care trebuie urmărit cu minuţiozitate, iar Christophe Midan ne propune tocmai o astfel de abordare. (Catherine Durandin)
Proiect editorial co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Informații suplimentare
Autor | |
---|---|
ISBN | 978-973-32-0989-8 |
Pagini | 336 |
Format | 13×20 cm |
An apariție | 2015 |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.