Din Carpaţi până dincolo de Elba. Jurnal de front şi din prizonierat

18,00 lei

Adaugă la lista de dorințe
Adaugă la lista de dorințe

Descriere

Din Carpaţi până dincolo de Elba. Jurnal de front şi din prizonierat se constituie într-o nouă mărturie despre viaţa pe fronturile Primului Război Mondial şi despre tragedia prizonieratului. Având un grad de instrucţie culturală şi militară relativ înalt, Ioan Balan consemnează evenimentele la care a luat parte, stările sale de spirit, precum şi pe cele ale colegilor şi subordonaţilor, erorile superiorilor săi sau, dimpotrivă, conduita lor demnă, locurile prin care a trecut, oamenii pe care i-a întâlnit etc.
Cititorul nu va întâlni aprecieri asupra unor proiecte strategice, planuri de luptă, consideraţii de ordin tactic sau aprecieri teoretice referitoare la conflictul la care participă. Însemnările sunt un crâmpei din marea încleştare în care au intrat românii la mijlocul lunii august 1916, de Sfânta Marie cea Mare, din perspectiva combatantului aflat în linia întâi a frontului, acolo unde moartea îşi alegea, ca la loterie, victimele. (Petre Otu)

Informații suplimentare

Autor

ISBN

978-973-32-1220-1

Pagini

184 p. (din care 24 p. foto a/n)

Format

13×20 cm

An apariție

2021

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

QR Code

QR Code