Şi eu am luptat în Est. Spovedania unui fost prizonier de război

Descriere

GHEORGHE NETEJORU s-a născut la 21 iunie 1922, în localitatea Băneasa, judeţul Vlaşca (astăzi Giurgiu). La 10 mai 1942 a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri (activi) de Artilerie, a fost avansat sublocotenent şi repartizat la Regimentul 2 Artilerie de Gardă. Pe front va ajunge în primăvara anului 1944, când unitatea sa este dislocată la nord de Iaşi.
După 23 august 1944, în răstimpul dintre încetarea unilaterală a ostilităţilor de către armata română şi semnarea armistiţiului (12/13 septembrie 1944, Moscova), Armata Roşie a dezarmat şi a luat în captivitate majoritatea ostaşilor români rămaşi pe fostele aliniamente din Moldova. Mulţi dintre ei vor fi transportaţi în adâncimea teritoriului rusesc şi vor îndura regimul de exterminare din lagăre.
Este şi cazul sublocotenentului Netejoru, judecat abuziv de autorităţile sovietice şi condamnat de două ori, la 8 şi, respectiv, 25 de ani de temniţă. Timp de zece ani, sublocotenentul român a fost purtat prin 16 lagăre, a avut de suportat peste 300 de zile de carceră şi patru luni de regim de celulă, dar a rezistat acestor încercări, ba chiar a ripostat, făcând 26 de zile de grevă a foamei.
După un deceniu de privaţiuni, când puţini mai credeau în supravieţuirea sa, revine în ţară, unde îl aştepta credincioasă prietena sa, Paula Manolescu. Familia pe care a întemeiat-o atunci i-a dat forţa să revină, în pofida tuturor greutăţilor: devine inginer agronom (1960) şi îşi clădeşte o carieră în domeniul îmbunătăţirilor funciare.
În 1997, publică volumul de memorii, Zece ani în lagărele sovietice, a cărui a doua ediţie primeşte premiul „Constantin C. Giurescu”, decernat de Fundaţia culturală „Magazin istoric” (2001).
A fost avansat general de brigadă în retragere la 8 mai 2006.

Ne aflăm în faţa unui document de primă mână despre o epocă şi un sistem – cel totalitar – dar şi în faţa unui roman de dragoste mai puţin obişnuit. Încerc pe cât îmi este cu putinţă să mă feresc de exagerări şi trimiteri care nu suportă comparaţii. Nu pot, însă, să nu constat că, prin această carte, Gheorghe Netejoru este – într-un fel şi într-o anumită proporţie –, urmaşul lui Panait Istrati, scriitorul care, îmbrăţişând utopia comunistă, a trăit deziluzia şi spovedania învinsului. De data aceasta, spovedania este a învingătorului. Căci autorul acestor pagini se numără printre puţinii oameni care au luptat împotriva unui Imperiu şi, fapt incredibil, au reuşit să-i supravieţuiască! Uniunea Sovietică a dispărut ca stat. Aceasta este adevărata victorie a lui Gheorghe Netejoru şi a miilor de Netejoru care au luptat în Est, împotriva totalitarismului întruchipat în imperiul numit U.R.S.S. (Dumitru Roman)