România și Bulgaria. Relații politico-militare în timpul Războiului Rece. O perspectivă discursivă

30,00 lei

Adaugă la lista de dorințe
Adaugă la lista de dorințe

Descriere

România și Bulgaria sunt două state cu graniță comună, făcând parte din ceea ce Nicolae Iorga a denumit spațiul sud-est european, o comunitate de destin, fondată pe legăturile țesute de geografie, pe elementele experienței istorice, sociale și culturale, dar mai ales pe nevoia de apărare a popoarelor din acest spațiu, prea mici pentru a-și afirma identitatea în fața influențelor vestice, estice, rasiale și religioase, un spațiu având, prin natura sa, contururi vagi și variabile, potrivit cu împrejurările.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, reașezarea lumii, fundamentată pe două viziuni diferite, materializate în două sisteme politice antagoniste, este cunoscută drept perioada Războiului Rece, dominată de două mari organizații politico-militare – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Organizația Tratatului de la Varșovia (OTV), acesta fiind contextul în care cele două state au relaționat, ambele ca membre ale OTV.
Lucrarea tratează, așa cum reiese din titlu, parcursul României și Bulgariei în perioada Războiului Rece, analizând, din perspectivă istorică, subordonată marii paradigme securitare, atât percepția, cât și relaționarea, cu precădere politico-militară, dintre cele două state ca membre ale OTV, ceea ce oferă indicații relevante despre limitările acestora.

Informații suplimentare

An apariție

2024

Autor

Format

17×24 cm

ISBN

978-973-32-1344-4

Pagini

248

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

QR Code

QR Code