Militarul şi societatea. Relaţiile civil-militare la începutul mileniului al III-lea

13,00 lei

Adaugă la lista de dorințe
Adaugă la lista de dorințe

Descriere

Volumul reprezintă atât o bază documentară istorică privind construirea relaţiilor civil-militare de tip democratic în România şi în estul Europei, cât şi un set de lecţii învăţate din această tranziţie. El este util profesorilor, cercetătorilor, studenţilor, precum şi militarilor şi funcţionarilor publici interesaţi de fenomenul relaţiilor civil-militare de tip democratic, de teoria păcii democratice şi de antropologia exportului de norme democratice.

Sunt reunite studii elaborate în perioada 2000-2008, în cadrul unor proiecte comparative transnaţionale, sub egida unor instituţii precum ERGOMAS, IUS sau ESRC şi publicate în limba engleză, fie sub forma unor capitole la edituri prestigioase, precum Palgrave ­Macmillan, Elsevier Science, Routledge sau Nomos, fie ca articole în reviste de specialitate.

Dr. Marian ZULEAN este conferenţiar la Universitatea din Bucureşti. A studiat la universităţile din Bucureşti, Pittsburgh şi Maryland. Ofiţer în rezervă, a fost expert în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Aria sa de expertiză include analiza politicilor publice, securitatea internaţională şi relaţiile civil-militare. Printre cele mai recente publicaţii: Politica de securitate naţională (2007), „The military in post-communist countries in transition”, în G. Caforio (ed.), Social Sciences and the Military (2007), „Civil-Military Cultural Gap in Romania”, în G. Caforio & G. Kummel (ed.), Military Missions and their Implications Reconsidered: The Aftermath of September 11th (2005).

Informații suplimentare

Autor

ISBN

978-973-32-0762-7

Pagini

296

Format

13×20 cm

An apariție

2008

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

QR Code

QR Code