Mareşalul Constantin Prezan. Vocaţia datoriei, ediţia a 2-a revăzută şi adăugită

30,00 lei

Adaugă la lista de dorințe
Adaugă la lista de dorințe

Descriere

Scriind această carte, am ținut seama de relativitatea discursului istoric, fapt uitat, câteodată, de cei ce se consacră studiului trecutului și care cred, uneori, că sunt deținătorii adevărului absolut. Nu există așa ceva în cercetarea istorică, ea este dinamică, mereu apar noi documente, noi interpretări, perspectiva asupra trecutului modificându-se continuu, în funcție și de necesitățile prezentului. Condiția istoriei de a fi o disciplină vie este permanenta revedere a trecutului în toată complexitatea lui. De aceea, lucrarea de față, aflată la a doua ediție, reprezintă una dintre încercările de a înțelege viața, activitatea și personalitatea mareșalului Prezan, de a-i fixa contribuția în istoria militară a României într-o perioadă marcată, deopotrivă, de nenumărate greutăți, dar și de mari realizări. Cea mai însemnată dintre acestea din urmă este, fără îndoială, reunirea românilor în granițele aceluiași stat, în anul de grație 1918. (Petre Otu)

Informații suplimentare

An apariție

2024

Autor

Format

13×20 cm

ISBN

978-973-32-1304-8

Pagini

576 p. (din care 16 p. ilustraţie foto a/n)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

QR Code

QR Code