Horia Agarici, vânătorul de bolşevici. Viaţa unui aviator în Arhivele Securităţii
18,00 lei
Stoc epuizat
Descriere
„Nu este nicio îndoială: căpitanul Horia Agarici a intrat în legendă, şi pe bună dreptate. A devenit mit, iar miturile trebuie să dăinuie. La urma urmei, nici nu pot fi atinse de colbul timpului. Notorietatea de care s-a bucurat aviatorul în anii celui de-al Doilea Război Mondial şi multă vreme după aceea s-a datorat faptelor de arme reuşite la 23 iunie 1941, în chiar a doua zi după intrarea României în război – când a doborât, singur, în câteva minute, trei bombardiere sovietice –, legendelor şi zvonurilor care au circulat despre el, dar mai ales cântecului lui Gherase Dendrino, pe versurile lui Păstorel Teodoreanu din vara anului 1941 – «A plecat la vânătoare Agarici / A plecat ca să vâneze bolşevici» –, cele pe care le-am ales drept moto pentru acest volum. Un şlagăr la modă între 1941 şi 1944 – când armata română lupta în est, alături de Wehrmacht, în cruciada împotriva bolşevismului –, dar care, după cum se va vedea, îi va aduce eroului nostru mai degrabă dureroase neajunsuri decât satisfacţii!” (FLORIAN BICHIR)
Informații suplimentare
Autor | |
---|---|
ISBN | 978-973-32-1187-7 |
Pagini | 332 p. + 8 p. coliţă foto |
Format | 13×20 cm |
An apariție | 2020 |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.