În fiecare an, în luna octombrie, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, se desfăşoară Salonul de carte „Polemos” Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare, eveniment prin care Editura Militară marchează Ziua Armatei şi alte evenimente importante din istoria României. Salonul este deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă, între orele 11:00 şi 13:00.
Salonul de carte „Polemos” este organizat – sub patronajul Comandamentului Logistic Întrunit – de Editura Militară, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Militari, având ca parteneri: Cercul Militar Naţional, Biblioteca Militară Naţională, Societatea Editorilor din România, Amplus International Ltd.
Partener media: Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.
Printre participanţii tradiţionali se numără: Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Editura Detectiv Literar, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Revista „Gândirea Militară Românească”, Editura Fundaţiei Speteanu, Grupul Editorial Corint, Editura Hasefer, Revista Historia, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Editura Marist, Editura Mica Valahie, Editura Militară, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Editurile Semne–Artemis, Tritonic, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Societatea Editorilor din România, Societatea Scriitorilor Militari, Editura RAO, Editura Top Form, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Trustul Editorial Orizonturi şi Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.
În cadrul salonului, în fiecare an, sunt lansate lucrări nou-apărute, pe teme de istorie, politici şi strategii de securitate, studiul conflictelor etc., prezentate de personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti.
Intrarea este liberă. Înarmaţi-vă cu cărţi!
În anii 2020 şi 2021, Salonul de carte „Polemos” nu a mai avut loc, din cauza pandemiei de Covid-19. Vă asigurăm însă că, dacă situaţia ne va permite, vom relua tradiţia în acest an, cu cea de-a XVI-a ediţie.