Modul în care și-a exercitat puterea s-a caracterizat printr-un autoritarism dus la extrem, un gust exagerat pentru glorie și o viziune utopică asupra unei Franțe care să domine Europa, fiind pe punctul de a-și concretiza intențiile, înainte de a fi cuprins de pasiunea grandorii și de a provoca el însuși prăbușirea întregului sistem pe care încercase să-l construiască în imaginația sa debordantă. În general, nu este amintită decât prima jumătate a acelui citat celebru, care îi sintetizează foarte bine caracterul: „Ambiția mea era mare, mărturisesc, dar rece”. (Alexandru Mihalcea)

The post Napoléon. Sfârșitul începutului appeared first on Editura Militară.

Toți, la adăpostul faptelor și gloriei Împăratului Napoléon I, s-au bucurat de regalitate, prestigiu și nenumărate satisfacții; numai EL nu a cunoscut decât povara regimului pe care l-a instaurat, acesta prăbușindu-se atunci când, părăsit aproape de toți cei pe care îi înălțase, EL nu a mai fost în stare să-l apere. Tot timpul a purtat lumea pe umerii săi, înflăcărat de ideile generoase ale epocii în care a trăit, urmându-și cu bărbăție destinul. Dacă Cerul i-ar fi acordat puțin timp, cu siguranță ar fi reușit să facă din întreaga Franță un adevărat roman. Emblemă a Familiei Bonaparte, un veritabil „totem” al acesteia, așa cum îl denumește Pierre Branda, Napoléon I a fost cel mai de seamă reprezentant al „La Grande Génération”. În cele din urmă, după dispariția LUI, în acea îndepărtată insulă din Atlantic, mama, frații și surorile SALE s-au stins, unul câte unul, în liniștea apăsătoare și melancolică a palatelor în care își duceau existența, sub povara amintirilor, dar spiritul Bonaparte a supraviețuit, manifestându-se la următoarele generații ale acestei nobile familii, până în zilele noastre.
Depănând povestea unor urmași ai „La Grande Génération” – Regele Romei, Napoléon III, Prințul Imperial, Prințul Napoléon, Prințesa Mathilde, Prințul Victor, Prințesa Marie Bonaparte, Prințul Louis, Charles Bonaparte și Prințul Jean-Christophe Napoléon –, fiecare cu inerentele lumini și umbre, cu destine împlinite sau nefericite –, avem posibilitatea să afirmăm, fără teama de a greși, că personajele respective, admirate de unii ori blamate de alții, conturează o epocă, interpretându-și rolul pe scena marii istorii. (Alexandru Mihalcea)

The post Efigii napoleoniene. Destine în memoria timpului, volumul 2 appeared first on Editura Militară.

Pe rând, suverani sau aventurieri, avari sau generoși, romantici sau grosolani, îndrăgostiți sau intriganți, impulsivi sau calculați, îngâmfați sau timizi, fermecători sau vulgari, inspirați sau ridicoli, puritani sau desfrânați, tragici sau patetici, reprezentanții Familiei Bonaparte par excelente personaje de roman, care – cu siguranță – nu le-ar fi displăcut lui Honoré de Balzac ori Alexandre Dumas. În ei, regăsim ceva din Rastignac; precum personajul emblematic din Comédie humaine, ambiția lor devoratoare i-a împins departe, uneori chiar prea departe. Ei seamănă și cu Edmond Dantès, mai ales a doua lor generație, născută în exil. Chiar dacă n-au cunoscut temnițele umede în care a zăcut Contele de Monte-Cristo, au fost niște paria – un destin nedrept în ochii lor, care le-a trezit eterna sete de revanșă. Și cât de magistrală a fost
revenirea pe scenă a acestei familii, când unul dintre ei a fost ales, în triumf, primul Președinte al Republicii Franceze, în 1848! (Alexandru Mihalcea)

The post Efigii napoleoniene. Destine în memoria timpului, volumul 1 appeared first on Editura Militară.